home reviste membri intra in retea
                        
metode
arta plastica
terapia prin muzica
dans si miscare
dramaterapie
terapia prin joc
activitati conexe
metode de lucru
practicieni
opinia specialistilor
terapeuti / lucratori prin arte
diverse
discutii
povestiri
stiri din tara
link-uri utile
termeni de utilizare
evenimente
conferinte nationale
seminarii regionale
proiecte
schimb de experienta
Lideri Regionali
Centre Modele de Vizitat


Pentru vechea versiune a site-ului Impreuna click aici!

Jocul, miracolul bucuriei si valoarea lui terapeutica

Mariana Isac - Terapeut prin joc
Hospice “Casa sperantei”, Brasov

- 2007-Jan-27 -
terapia prin joc

In interiorul copiilor exista o lume plina de surprize si de miracole, si mai tot timpul noi, adultii, consideram ca, daca aplicam tehnici corespunzatoare vom avea acces in aceasta lume mirifica. Adevarul este ca uneori inima si dragostea merg impreuna spre copilul bolnav, cautand si asteptand cu respect o invitatie la miracol.
Terapia prin joc, ca si orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotit de pasiune si constiinciozitate, de libertate si fantezie, da rezultate uimitoare. Alexia este un exemplu graitor in acest sens

Exista pentru fiecare dintre noi o misiune bine definita si conturata. Timpul si lumina inimii fac ca aceasta misiune sa fie descoperita si asumata. Cu ani in urma, dupa lungi eforturi si metamorfoze, mi-am descoperit misiunea de a sta in preajma copiilor si de a ma pune la dispozitia lor prin intermediul unor mijloace specifice, prin tehnici pe care le-am dobandit, iar statutul meu devenise foarte clar: eram un misionar, dar oficial acest statut se cheama terapeut prin joc.

Psihologia copilului consacra pagini lungi in ceea ce priveste terapia prin joc. Exista foarte multe opinii si orientari (Carl Rogers, Virginia Axline, Melanie Klain, etc), care au statutat ca terapia prin joc isi atinge eficienta si scopul in conditii de aplicabilitate constanta si angajata in standarde de calitate. Cu totii stim ca, in interiorul copiilor, exista o lume plina de surprize si de miracole, si mai tot timpul noi, adultii, consideram ca, daca aplicam tehnici corespunzatoare, urmam pasi precisi, vom avea acces in aceasta lume mirifica. Adevarul este ca uneori inima si dragostea merg impreuna spre copilul bolnav, cautand si asteptand cu respect o invitatie la miracol.

Chiar daca copiii traverseaza situatii dificile (de abandon, spitalizare, boala incurabila), ei vor fi intotdeauna receptivi la iubire. Chiar daca trupul este schimonosit de boala, sufletul este insetat sa descopere bucuria de a trai. Ca si specialisti, noi avem o misiune foarte frumoasa, dar extrem de pretentioasa. Fie ca ne facem lucrarea in marele domeniu al artei si folosim drama, muzica, miscarea sau jocul, mereu vom fi chemati la un exercitiu al unicitatii, al ascultarii, al reflectarii si al actualizarii.

Lucrez la ora actuala intr-un Centru de zi care deserveste un numar de 47 de copii care sunt organizati in grupe omogene, dupa criterii de stabilitate (varsta, diagnostic, interes, etc). Programele cuprind activitati de loisir, de recreere si de terapie prin joc. Lucram impreuna cu parintii, astfel incat demersurile noastre sa nu fie singulare, ratacite sau izolate, ci bine integrate si absorbite de familia copilului.

Jocul reprezinta sursa dar si resursele energetice ale copilului, si este calea minunata de a explora experientele traumatizante sau amenintatoare (cum ar fi o cura de citostatice, interventii chirurgicale, procesul de dializa, etc). Terapia prin joc, ca si orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotit de pasiune si constiinciozitate, de libertate si fantezie, da rezultate uimitoare.

Am ales sa prezint o fetita cu care am lucrat si care ne-a uimit pe toti prezentandu-ne procesul epuizant si infricosator al dializei in cadrul unei sesiuni degrup. Imi spusese cu ceva timp in urma ca ea nu mai doreste sa mearga la spital pentru dializa si ca frica ei este asa de mare incat “umple tot salonul de negreala”.

Alexia are 6 ani, este diagnosticata cu insuficienta renala cronica terminala si are in antecedentele ei medicale o serie de boli (hepatita toxica medicamentoasa, traumatism cranio cerebral operat, anemie, cecitate). Ea a fost preluata in serviciul Centrului de zi la dorinta mamei, care ne solicita sprijin intrucat fetita nu mai reuseste sa faca fata la presiunea procesului de dializa, dar si pentru ca mama este constienta de necesitatea unui partener specializat in ingrijirea copilului, pe care il regaseste in serviciul de tip Hospice.

Dupa investigatii, care au vizat ariile de dezvoltare, si dupa stabilirea prioritatilor din cadrul programului terapeutic, am considerat ca Alexia poate fi inclusa intr-un grup de copii si ca va putea participa la sesiuni de joc, sesiuni care urmau sa-si atinga scopul si valenta terapeutica. Asadar, am stabilit impreuna o intalnire speciala in care Alexia urma sa ne prezinte, cu toate resursele, ce inseamna de fapt dializa pe care ea o suporta de trei ori pe saptamana. Sesiunea a fost practice “premeditata”, pentru ca timp de doua saptamani, fetita a fost rugata sa aduca de la spital toate materialele incluse in acest proces (seringi, sonde, perfuzoare, ace speciale).

Jocul a inceput in Centrul de zi si a durat 45 de minute, Alexia fiind autoarea unui joc symbolic prezentat in cadrul jocului de rol (asadar, o complexa combinatie intre joc si drama). Pe un manechin de marimea unui copil de 10-12 ani, Alexia a aplicat procesul dializei. Bine-inteles, ea era doctorul, iar o alta fetita era asistenta ei.

Audienta era formata din cinci copii, impreuna cu mine, pe post de observator sau mijlocitor. Alexia s-a transformat brusc in medic si a interpretat cu toata acuratetea acest rol, cerandu-i asistentei sa-i faca pacientului o hemoleucograma, apoi sa-i administreze injectiile intravenoase. Curand, Alexia a inceput sa-i punctioneze venele manechinului, astfel ca el parea un mic arici. La un moment dat, tonul ei a crescut si admonesta asistenta: “ Ti-am zis, draga, sa te misti mai repede. Cat crezi ca stau dupa tine?” Mai tarziu, ii spune pacientului: “Termina cu tipatul ca asa nu vei scapa mai repede! Daca nu stai sa-ti pun acul in vene, o sa te chinui si mai mult!”

Apoi, iar asistentei: “Hai, draga, cu perfuzorul ala si cu tavita renala. Cum sunt venele?” Dializa continua in acest ritm pana la final, dupa care pacientul urmeaza sa plece acasa. In mijlocul audientei este o tacere apasatoare, nimeni nu priveste decat la pacient. Asistenta strange toate materialele, iar doctorul intra si iese in “salon” de cateva ori. Apoi totul se termina, Alexia ramanand retrasa intr-un colt si privind in gol. Mai tarziu, ii cer Alexiei sa- i spuna pacientului ceva care-l va putea incuraja sau care sa-l ajute sa nu mai tipe in timpul dializei, rolul meu transformandu-se in “eul auxiliar”.

Alexia intra in rolul doctorului/prieten si empatic, ii spune bolnavului ce urmeaza sa i se intample, in tot acest timp tinandu-l de mana si pastrand contactul vizual. Termina tot acest rol cu o poveste despre un balon care traverseaza lumea si care poate vedea locuri si peisaje de basm. Tot acest demers a durat cateva momente, timp in care noi cei din grup o urmaream fascinati. Dar, MINUNE! Solutia o descoperise Alexia singura, era autentica si reprezenta modul ei de a se adapta la acest proces infricosator.

Balonul era refugiul in care durerea nu mai reprezenta un inamic, iar fantezia inlocuia realitatea. Cel mai mare beneficiu al acestei sesiuni a fost CONTROLUL ASUPRA BOLII pe care aceasta fetita l-a explorat, l-a “gustat” timp de 45 minute. Alexia a scos la suprafata esenta lucrurilor:

• Relatia de incredere care trebuie stabilita cu medicul
• Importanta descierilor procedurilor medicale
• Dreptul la demnitate
• Respectul fata de copil
• Povestea care are efecte terapeutice in momentele critice

In urmatoarele intalniri pe care le-am avut, am prelucrat cu Alexia continuturi dureroase pentru ea, am stabilit impreuna pasii importanti in programme de sprijin, dar ce am realizat noi mai tarziu, a insemnat cu adevarat un imens beneficiu, si anume relatia de incredere, siguranta si confortul exprimarii libere, caldura unei prietenii sincere, dragostea si lumina unui zambet. Toate acestea ne vor lipsi intr-o buna zi, dar vom fi multumiti ca am calatorit un timp impreuna.

Contact Hospice: Tel. +4 0268 474 405 Fax +4 0268 474 467 email: medipal@rdslink.ro

(Iunie 2005)

comenteaza acest subiect

nume:
e-mail:

text articol:


VIOLETA
foarte ,foarte frumos. este o poveste deosebita ,nu un articol,despre un suflet chinuit al unui copilas.numai dumnezeu stie de ce se intimpla ca si copii sa aiba o soarta grea si nemiloasa.cert este ca de foarte multe ori ei ne dau putere nu noi lor.


nicu rotaru
Foarte, foarte interesant!


Laura
Articolul imi place. Felul in care a fost scris. Dar lucrul in profunzime, cu copiii mi se pare fascinant. Ce am remarcat cu tristete este raceala pe care o reda fetita, care imi spune despre modul in care (probabil) sunt tratati pacientii. Cred ca se poate mai frumos si mai bine. Iti doresc succes in activitate si rezultate cat mai frumoase. Nu il uita pe bunul Dumnezeu, sa-l ai alaturi mereu si vei fi eficienta! Laura


Revista Impreuna
download ultimul numar

user:

parola:




ultimul comentariu:

Barbu Dana
Buna ziua, sunt kinetoterapeut la CSEI brasov si as dori sa stiu cum pot intra in posesia acestei carti. Va multumesc anticipat. Cu stima Dana Barbu
Copilul si motricitatea - Gabriela Petrut Barbu

webmaster